O imaginație artistică imprevizibilă și de aceea mereu surprinzătoare caracterizează pictura lui Annemarie Nebert. Ca și o anume mobilitate a orientărilor artistice, care dă varietate temelor abordate. Dacă în primele sale tablouri Annemarie Nebert folosea o cromatică rece, cu tonuri ample de albastru și griuri, compunând un univers pictural umbros, crepuscular, dar deloc terifiant, cele două expoziții personale ulterioare acestui moment au marcat o schimbare de formulă. În spațiul cromatic rece s-au insinuat tușe de culori calde, vii - ocru, portocaliu, chiar purpuriu și au apărut noi compoziții în marouri pastelate sau vârtejuri cromatice ce țâșnesc parcă din spațiul bidimensional al pânzei.
Indiscutabil, recenta expoziție de la Muzeul Național de Artă din Cluj marchează un moment important în biografia artistică a pictoriței. Pe de o parte, un astfel de eveniment poate fi socotit drept un „certificat” de maturitate artistică. Pe de alta, expunerea unui număr mare de lucrări oferă, cu certitudine, o imagine aproape completă asupra unui profil artistic. Anne Nebert este, așa cum au afirmat și specialiștii, o artistă aparținând postmodernismului. Există în lucrările sale o emergență a non-figurativului, a combinației cromatice sugestive, dar și un apel permanent, decadent-rafinat, la tehnici folosite odinioară. O manieră tipic postmodernă, similară aceleia din tehnica fotografică prin care clișeele contemporane capătă patina timpului în culoare sepia.
Expoziția despre care vorbim a oferit publicului atât lucrări de început - unele chiar din perioada studenției - cit și altele inedite. Deși axată pe cele două direcții cromatice amintite, expoziția își găsește liantul în tablouri de „frontieră”, le-aș spune. Așa este, de pildă, Natură Statică II, în care desfășurarea de albastru dă impresia că se diluează în griuri pale și în galben, în timp ce în partea opusă țâșnesc tușe de galben-lămâie. Remarcabile, prin efectul de spectacol pe care îl creează, sunt și lucrările compuse în tehnici mixte, în care temele non-figurative își găsesc pandantul în reprezentări antropomorfe, adică în imagini pe suport de hârtie aplicate peste pânza tabloului. Ciclul Cubanezilor este ilustrativ, culorile folosite - portocaliu, galben solar - dând și senzația de torid, de palpit vital. În alte lucrări de aceeași factură, efectul este diferit: The Beauty and the Beast emană mister și tristețe, Toreadoare are un aer hieratic ş.a. Există în expoziția lui Anne Nebert și câteva tablouri non-figurative amintind, prin combinațiile cromatice, de Gustav Klimt. (Autoarea are, de altfel, printre lucrările sale şi una care se cheamă chiar ... Klimt.) Trebuie spus însă că aceste pânze nu sunt epigonice, ci originale, căci prelungesc de fapt posteritatea unei maniere picturale de cert impact. Am mai remarcat, prin forța vizuală pe care o transmit, Festin, Flori albe, Compoziție și Africa.
Expoziția lui Anne Nebert de la Muzeul Național de Artă din Cluj a fost una de văzut. Fie și doar ca un interludiu colorat printre prăfoasele senzații cotidiene.